News Flash:

Tara Bascilor gazduieste patru dintre cele mai bune restaurante din lume

22 Iunie 2018
216 Vizualizari | 0 Comentarii

Cel mai bun restaurant din lume se numeste Osteria Francescana si se afla la Modena, in Italia. Topul celor mai bune 50 de restaurante din lume a fost anuntat marti seara la Bilbao, in Tara Bascilor.

Iar locul nu a fost ales intamplator: Spania are cele mai multe restaurante in acest top, dintre care patru in Tara Bascilor.

Orice pasionat de gastronomie trebuie sa ajunga macar o data in viata in Tara Bascilor. Pe langa peisajele superbe, regiunea din nord-vestul Spaniei se poate lauda cu cea mai mare concentratie de restaurante premiate din lume.

Intr-un sat din Biscaya, de exemplu, il veti intalni pe Victor Arguinzoniz, care gateste totul la gratar, inclusiv caviarul si smantana, folosind numai lemn si o tehnica straveche. Desi bucatar auto-didact, el a reusit sa-si aduca restaurantul pe locul zece in topul celor mai bune 50 din lume.

Victor Arguinzoniz, bucatar: „Bucataria basca e una dintre cele oneste din lume, dar fiecare bucatar are propria personalitate si e imbucurator sa vezi ce varietate de optiuni ai.”

La 21 de kilometri de San Sebastian, la capatul unui drum serpuit, intr-o casa de tara fara pretentii, il gasim pe Andoni Luis Aduriz, considerat unul dintre cei mai originali bucatari din lume. El refuza termenul de restaurant, din cauza limitarilor pe care i le impune, dar Casa Mugaritz figureaza totusi pe locul noua in topul din 2018. Pentru Aduriz, bucataria e locul unde trebuie sa pui sub semnul intrebarii tot ce stii despre mancare, gust, ce-ti place si ce nu.

Andoni Luis Aduriz, bucatar: „Faptul ca gasesti abordari diferite ale gastronomiei e ceea ce face bucataria basca extraordinara. Cel mai mult punem pret pe excelenta: sa faci lucrurile bine. Orice ai face, trebuie sa fii extraordinar.”

Cocotat pe un deal langa San Sebastian, Arzak e un restaurant deschis in 1897, iar actualul proprietar, Elena Arzak, reprezinta a patra generatie de bucatari din familia ei. Din anii 70 incoace, Arzak promoveaza o bucatarie avangardista, care cauta mereu arome noi. Deasupra restaurantului se afla un laborator in care o echipa de bucatari si nutritionisti exploreaza si creeaza peste 60 de produse noi in fiecare an.

Tot pe un deal, dar langa Bilbao, se afla Azurmendi, restaurantul lui Eneko Atxa, care face parte din generatia tanara de bucatari basci. Pentru el, gatitul e un fel de religie invatata in primul rand acasa, dar succesul bucatariei basce se explica prin competitivitate.

Eneko Atxa, bucatar: „Cand iti vezi vecinii facand ceva si iesindu-le, vrei sa-ti iasa si tie la fel de bine sau mai bine. Asta a creat un fel de cricuit in care gasesti restaurante de top, cu recunoastere internationala, intr-o arie de cativa kilometri patrati.”

Spania are nu mai putin de 7 restaurante in topul celor mai bune din lume: patru in Tara Bascilor si trei in Catalonia.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

spania restaurante top tara bascilor gastronomie vestul spaniei
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1093 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012366 (s)