News Flash:

Tarom lanseaza noi zboruri din Iasi si creste frecventa spre Amsterdam

26 Februarie 2013
2170 Vizualizari | 0 Comentarii
Tarom lanseaza noi zboruri din Iasi
Tarom va lansa, in orarul de vara, noi rute cu plecare din Iasi, va opera din nou destinatiile Nisa si Dubrovnik, va creste frecventa zborurilor din Bucuresti catre Amsterdam si Frankfurt si va anula cursa spre Lyon, a anuntat marti operatorul aerian.

Orarul de vara 2013 este valabil in perioada 31 martie - 26 octombrie 2013.

"TAROM a inceput un sustinut proces de adaptare a produsului sau la necesitatile segmentelor de trafic regionale. Deschiderea unui centru operational TAROM pe Iasi vine ca raspuns la cererea de piata din aceasta zona a Romaniei, oferind noi oportunitati de conectare cu orase importante ale Europei", a declarat, intr-un comunicat, Sorin Georgescu, director de proiect in cadrul companiei.

Astfel, in perioada mentionata compania introduce zboruri din Iasi spre Londra, Torino, Bologna si Roma. Zborul Iasi-Londra va fi efectuat in zilele de marti si sambata, iar cel de intoarcere miercuri si duminica. Pe rutele Iasi - Torino - Iasi si Iasi - Bologna - Iasi zborurile sunt programate pentru marti, joi si sambata, iar cele spre Roma luni, miercuri, vineri si duminica.

In orarul de vara 2013, TAROM va opera din nou cate doua frecvente saptamanale din Bucuresti catre Nisa si Dubrovnik si retur. Cursele vor fi operate saptamanal in zilele de joi si duminica.

De asemenea, compania va introduce patru frecvente saptamanale in plus din/catre Amsterdam si doua frecvente suplimentare din/catre Frankfurt, iar cursele din si catre Amman si Beirut se vor face opera, in sezonul de vara, fara escala.

Tarom a anuntat si modificarea orarului pentru cursele pe destinatia Dubai, zborurile urmand a fi efectuate in cursul zilei, precum si anularea cursei Bucuresti - Lyon - Bucuresti. Compania a avut anul trecut 2,19 milioane de pasageri, nivel similar cu cel din 2011, iar capacitatea de transport pe cursele regulate s-a redus cu 5%.

Tarom a transportat anul trecut 2,03 milioane de pasageri pe toate cursele regulate, interne si externe, restul provenind din curse charter si pasageri code-share. Gradul de incarcare a curselor Tarom a crescut la 66%, fata de 61% in 2011.

Compania a fost infiintata in 1954 si isi desfasoara activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Tarom nu a mai obtinut profit din anul 2007, iar pierderile inregistrate in intervalul 2008-2011 totalizeaza 830 de milioane de lei.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

tarom sorin georgescu tarom
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1042 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014992 (s)