News Flash:

Taxele de drum din Europa trebuie sa fie egale pentru toti soferii

16 Mai 2012
802 Vizualizari | 0 Comentarii
Comisia Europeana a emis indrumari, declarand ca potrivit legii rutiere UE taxele rutiere nu trebuie sa discrimineze soferii straini. Scopul este dirijarea statelor membre care intentioneaza sa introduca noi taxe de drum pentru soferii privati.

"Nediscriminarea este un drept fundamental potrivit legii UE. Un cetatean francez sau britanic trebuie sa calatoreasca la fel de usor in Slovenia sau Belgia ca un sofer rezident. Taxele de drum trebuie sa fie transparente si juste pentru toti", a declarat vice-presedintele Siim Kallas.

Situatia curenta

Sapte state membre - Austria, Bulgaria, Republica Ceha, Ungaria, Romania, Slovacia si Slovenia - au taxe de tip 'vigneta' limitata in timp. Belgia se afla in curs de introducere a vignetelor. Olanda si Danemarca au purtat discutii privind sistemele de taxe de drum, inclusiv pentru masini particulare.

Directiva Eurovigneta UE stabileste o lista transparenta de sume ce pot fi utilizate pentru taxarea vehiculelor grele de transport, cum ar fi costurile pentru infrastructura, poluare si zgomot. Pentru masinile private nu exista astfel de reguli. Totusi se aplica regulile de baza ce interzic discriminarea pe motive de nationalitate.

De-a lungul anilor, schimbarea taxelor de drum pentru masini private au dat nastere la numeroase plangeri adresate Comisiei Europene. In 1996, Austria a fost nevoita sa modifice sistemul de vignete, dupa ce Comisia Europeana a stipulat ca vigneta anuala unica ii discrimineaza pe soferii straini. In 2008, Comisia Europeana a initiat proceduri de infringement impotriva Sloveniei, deoarece oferea doar vignete de jumatate de an. Autoritatile au fost nevoite sa introduca vignete de o saptamana.

Stipularile Comisiei Europene

1. Comisia si-a exprimat preferinta pentru un sistem de taxare bazat pe distanta, ca fiind mult mai corect decat sistemul de vignete temporale tip `sticker`. Daca nu este creat cu atentie, sistemul de vignete poate crea probleme soferilor straini care se afla in trecere printr-o tara.

2. Sistemul temporal de vignete trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

a) Vignete pe o perioada scurta de timp minima. Trebuie sa existe vignete saptamanale, lunare si anuale pentru soferii rezidenti si cei straini. Cel mai probabil soferii aflati in tranzit vor alege vigneta pe termen scurt.

b) O medie zilnica acceptabila a costului vignetei: raportul mediu al costului zilnic reprezinta diferenta dintre pretul zilnic platit de un sofer rezident (care foloseste vigneta anuala) si cel platit de un sofer strain (care va achizitiona o vigneta pe termen scurt).

Potrivit taxelor actuale, pretul zilnic suportat de un sofer strain poate fi de 2,5 pana la de 8,2 ori mai mare decat cel suportat de un sofer rezident. Aceasta reprezinta limita maxima admisa de UE. Prin comparatie, raportul maxim acceptat pentru vehiculele de transport este de 7,3.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

comisia europeana situatia curenta
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1233 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013632 (s)