News Flash:

Traseul Cabana Babele – Cabana Varful Omu

19 Octombrie 2011
2986 Vizualizari | 0 Comentarii
Cabana Babele Muntii Bucegi
De la cabana Babele (2200 m) poteca porneste catre N, pe flancul estic al crestei Babele, coboara usor de-a coasta, dupa care, de-a lungul unei platforme intinse, trece pe la baza blocului de calcare ce formeaza Vf.  Baba Mare (2292 m). Dupa 5-10 min de urcus pe coasta opusa, ajungem pe un prag larg, unde lasam in stinga Vf. Baba Mare.

Poteca trece in urcus usor, pe deasupra obarsiei Vaii Jepilor (dreapta), traverseaza coama slab definita a Babelor si se lasa pe flancul dinspre V. Sugarilor.

In stanga, jos, zarim V. Sugarilor si caldarea sa superioara; dincolo de aceasta vale, muntele Obarsia cu varfurile plane ale Obarsiei si Coltilor Obarsiei, despartite printr-o sa larga, iar in fund, spre NNE, Vf. Omul.

Drumul continua de-a coasta, traverseaza cateva viroage si dupa 20-30 min ajunge la Curmatura Sugarilor de unde urca pe creasta Coltilor Obarsiei, iar de aici, in cca 10 min, conduce pe platforma Pintenul Obarsiei. Inainte se deschide adanc Valea Cerbului, dincolo de care se inalta creasta si Coltii Morarului, iar catre NV, Vf. Omul.

De la Pintenul Obarsiei catre stinga, in urcus pe creasta, se desprinde varianta de iarna a drumului. Traseul de vara se abate la dreapta pe flancul nordic al crestei, strabatand in lung o brana cu bolovanisuri, pe sub „Cerdacul Obarsiei”, ai carui pereti stancosi incing, ca un zid de cetate, coastele nordice ale Coltilor Obarsiei.

Dupa cca 20 min de mers pe aceasta brana, la capatul „cerdacului”  intalnim varianta de iarna, ce vine din stanga. Un scurt coboras ne conduce in Curmatura Vaii Cerbului, sa larga situata in creasta care desparte caldarea superioara a Vaii Cerbului (spre E) de cea a Vaii Obarsia Ialomitei (spre V).

Din curmatura, poteca urca pe flancul vestic al crestei, ocolind blocul stancos ce formeaza Vf. Vaii Cerbului, iar dupa ce intalneste drumul care urca din stanga, dinspre Pestera, iese din nou in creasta. Prin cateva serpentine urcusul continua pieptis pana sub blocul de calcare albe al Vf. Gavanele, unde intalneste poteca ce vine din stanga dinspre Strunga.

Drumul trece mai departe pe fata V. Cerbului, lasa in stanga varianta de iarna (cu cabluri), dupa care continua de-a coasta pe sub Vf. Bucura si ajunge curand la cabana Omul (2507 m).

Varful Omul si platforma ce-l inconjoara, prezinta un aspect oarecum rece; in schimb, orizontul ce deschide pana la mari departari, este tot ce poate infatisa mai impresionant vreun varf din lantul Carpatilor nostri.

Spre NE, Muntii Moldovei se profileaza la orizont pe un front larg; la capatul de jos al cotului Carpatilor, se inalta, din noianul de spinari joase, varful stancos al Ciucasului, iar pe un plan mai apropiat, dincolo de culoarul V. Prahova, spinarile rotunde si plesuve ale Garbovei se revarsa catre sud in ondulari usoare.

In fata, strajuita de Vf. Postavarul si coama plana a Pietrei Mari, Campia Barsei se desfasoara pana In Olt, dincolo de care se intinde vastul Podis al Transilvaniei intretaiat, departe, de la est Ia vest, de apele Muresului; spre nord-vest, coama de calcare a Pietrei Craiului precede spinarile inalte ale Masivului Fagaras, iar spre sud, de-o parte, Culmea Strungii, iar de alta, culmea principala a Bucegilor, coboara prelung, pierzandu-se in puzderia de dealuri impadurite ale Ialomitei si Prahovei, dincolo de care intrezarim, prin pulberea stravezie a departarilor, Campia Munteniei.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

cabana babele vf omul strunga varful omul lantul carpatilor
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0866 (s) | 34 queries | Mysql time :0.017865 (s)