News Flash:

Trenuri cu zeci de minute intarziere. CFR anunta totusi ca nu sunt linii blocate

26 Februarie 2018
165 Vizualizari | 0 Comentarii

CFR Calatori anunta ca, luni dimineata, nu sunt linii inchise si nici trenuri blocate, iar circulatia se desfasoara in conditii de siguranta. Unele trenuri au totusi zeci de minute intarziere.

CFR Calatori informeaza ca in contextul temperaturilor foarte scazute si a avetizarilor meteo de vreme rea trenurile vor circula conform reglementarilor specifice conditiilor de iarna, la nivelul sucursalelor Bucuresti, Galati, Brasov, Constanta si Craiova s-au instituit Comandamente de Iarna.

Luni dimineata, mai multe trenuri aveau intarzieri de la 10 pana la 90 de minute. Intarzierile, la sosire sau plecare, pot fi consultate in timp real AICI.

Din cauza conditiilor meteo nefavorabile, pentru evitarea unor situatii nedorite pentru pasageri, pe rutele Constanta - Mangalia, Constanta - Medgidia - Tulcea Oras si Ciulnita - Slobozia Veche se reduce numarul trenurilor, traficul de calatori intre aceste localitati urmand sa fie preluat de restul garniturilor din grafice (www.cfrcalatori.ro / Mersul Trenurilor). De asemenea, au fost anulate trenuri si pe rutele Caracal-Corabia, Rosiori Nord - Turnu Magurele si Rosiori Nord - Zimnicea.

Pentru preintampinarea unor eventuale perturbari in circulatia feroviara, CFR Calatori a luat masuri suplimentare:

- asigurarea locomotivelor Diesel de rezerva si pregatirea materialului rulant pentru circulatie in conditii de iarna;

- suplimentarea echipelor de interventie si asigurarea personalului necesar pentru deszapezirea unitatilor proprii (revizii, depouri, etc);

- pregatirea suplimentara a garniturilor si verificarea acestora inainte de plecarea la drum.

In functie de evolutia vremii si a temperaturilor foarte scazute ce au implicatii asupra infrastructurii feroviare si asupra functionalitatii materialului rulant, pot sa apara si alte modificari in programul de circulatie a trenurilor de pasageri.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cfr calatori linii inchise trenuri blocate circulatia trenuri
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1169 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021803 (s)