News Flash:

UE s-ar putea largi cu cateva state din vecinatatea Romaniei. Ce tari sunt pe lista

26 Februarie 2018
477 Vizualizari | 0 Comentarii
harta

Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a transmis tarilor din vestul Balcanilor ca aderarea la Uniunea Europeana va fi posibila pentru oricare din ele in 2025, relateaza Reuters.

In timpul etapei din Albania a turneului sau prin statele care aspira la statutul de membru al UE, Juncker a declarat presei: "Contrar celor citite peste tot, Comisia si eu nu am spus ca Serbia si Muntenegru vor fi neaparat membri ai UE in 2025. Termenul din 2025 este deschis tuturor tarilor candidate. Iar in masura in care o tara candidata va indeplini pana atunci sau mai devreme toate criteriile pentru aderare, vom actiona astfel incat eforturile acesteia sa fie recunoscute de UE".

Serbia si Muntenegru sunt considerate cele mai avansate pe calea aderarii la UE, mentioneaza Reuters. Aceste tari negociaza deja mai multe capitole din cele obligatorii pentru intrarea in Uniune si au incheiat deja cateva. Albania si Macedonia spera sa primeasca unda verde de la Bruxelles pentru inceperea negocierilor in iunie.

Comisarul european pentru politica de vecinatate si negocieri in vederea extinderii, Johannes Hahn, declara, la finele anului trecut, ca Uniunea Europeana este tot mai dispusa sa ia in considerare aderarea statelor din Balcanii Occidentali.

''Exista mai multa disponibilitate (decat in urma cu un an) in randul statelor membre ale UE in a acorda atentie extinderii'', a declarat Johannes Hahn intr-un interviu pentru publicatia austriaca Wiener Zeitung, citat de Agerpres.

Albania, Macedonia, Muntenegru si Serbia sunt candidate oficiale la aderarea la UE, in timp ce Bosnia si Kosovo incearca sa obtina acest statut.

UE considera Balcanii Occidentali o regiune importanta in dosare precum controlul imigratiei si combaterea unor amenintari mergand de la presupusul amestec al Rusiei la islamul radical.

Tarile membre au constientizat ca ''poate fi obtinuta pacea in Balcani si ca in acest scop perspectiva aderarii la UE este vitala'', a adaugat reprezentantul Comisiei Europene.

Hahn a mai spus ca cele 20 de milioane de cetateni ai statelor din Balcanii Occidentali care vor sa-si ridice nivelul de trai sunt foarte atractivi pentru blocul comunitar, adaugand ca “un nou stat membru nu este o povara, ci o bogatie”.

El nu a sustinut insa ideea unei Europe cu mai multe viteze, intrucat, in opinia sa, acest lucru ar duce la aparitia unor linii de separatie intre tarile membre.

Independenta provinciei sarbe Kosovo, proclamata de Parlamentul de la Pristina in februarie 2008, a fost recunoscuta de majoritatea statelor membre ale UE. Singurele tari din blocul comunitar care nu au facut acest lucru sunt Spania, Romania, Slovacia, Grecia si Cipru.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

presedintele comisiei claude juncker vestul balcanilor aderarea
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1358 (s) | 34 queries | Mysql time :0.035277 (s)