News Flash:

Una din primele civilizatii ale Antichitatii

8 Decembrie 2011
1822 Vizualizari | 0 Comentarii
Una din primele civilizatii ale Antichitatii

Civilizaţia chineză, una dintre primele civilizaţii ale Antichităţii, s-a născut şi a înflorit în mileniul III Î.Hr. de-a lungul marilor fluvii din Extremul Orient: Huang-Ho, Yangtze şi Zhuziang. Prin hărnicia, cumpătarea, inventivitatea şi inteligenţa lor, chinezii au creat o civilizaţie mistică şi bogată, care avea să impresioneze peste veacuri cultura europeană. Tradiţia situează la începuturile istoriei chineze câţiva împăraţi legendari. Astfel, primul împărat, Fu-xi a inventat plasa de pescuit, fiind cel dintâi care a început să coacă alimentele, să împartă ţara în clanuri şi să domesticească animalele. Succesorul său Huang-Ji a inventat căruţa şi barca, arcul şi săgeţile, mortarul şi construirea caselor, scrierea şi cele 12 tonuri muzicale.

Tot el a instituit riturile mortuare şi sistemul preţurilor, a împărţit ţara în provincii şi a iniţiat creşterea viermilor de mătase. Ultimii trei împăraţi, Yao, Shun şi Yu, au avut un caracter mai puţin mitic. Primului i se datorează invenţia îmbrăcămintei, muzica liturgică, determinarea astronomică a lunilor şi anotimpurilor, lupta contra triburilor Miao, instituirea celor 5 pedepse şi a sistemului funcţionăresc; iar ultimilor doi – organizarea statului, reglarea cursului fluviilor şi turnarea primelor trepieduri din bronz.

Civilizaţia chineză cuprinde în dezvoltarea sa istorică mai multe perioade marcate de diverse dinastii, care şi-au pus amprenta asupra organizării politico-sta-tale a Chinei. Astfel, cea mai veche dinastie a cărei existenţă este incontestabilă, fiind atestată de arheologie, este dinastia Xia, mitica dinastie a „creatorilor Chinei”, situată conform tradiţiei între 2205 şi 1766 Î.Hr. Adevăratul început al istoriei Chinei este marcat de dinastia Yin (1466-1112 Î.Hr.), în timpul căreia apar scrierea legată de religie, cetăţile înconjurate de ziduri, un regim militar şi feudal precum şi carele de luptă.

Din anul 907 până în 960, într-o epocă foarte tulbure, se succed cinci dinastii, în 960, un general întemeiază dinastia Shong, punând bazele unei civilizaţii înfloritoare care va triumfa până în 1279, când se instalează dominaţia mongolă prin care China îşi pierde o parte din caracterul său naţional. Chinezii aveau o activitate economică intensă şi o administraţie perfectă. Reţeaua de căi navigabile şi de canale de care dispuneau favoriza comerţul şi schimburile cu ţările vecine şi îndepărtate, împăratul era şeful suprem al administraţiei, iar înalţii funcţionari, mandarinii, erau recrutaţi din rândurile nobilimii prin concurs.

Armata era compusă în special din soldaţi de meserie, numărând în secolul al Xl-lea 1.260.000 oameni. Chinezii au manifestat o înclinaţie deosebită pentru ştiinţă, domeniile în care au excelat fiind astronomia, aritmetica şi algebra, în jurul anului 100 d.Hr. au fabricat hârtia, iar mai apoi au inventat busola, pe care au folosit-o în navigaţie. Cu sute de ani înaintea europenilor, au construit vase cu pânze, manevrate cu ajutorul cârmelor. Au fost de asemenea primii care au împărţit anul în 365,25 de zile, în calendarul chinez. Praful de puşcă, inventat tot în China, a început să fie folosit din secolul al IX-lea d.Hr. Meşteri iscusiţi, chinezii  foloseau pentru artele lor materiale perisabile ca lemnul, hârtia, mătasea, dar şi materiale rezistente cum ar fi bronzul, piatra, argila şi porţelanul.

Pentru comparaţie, porţelanul a început să fie fabricat în Europa abia în secolul al XVIII-lea d.Hr. Cultura chineză a Antichităţii a cunoscut un avânt fără precedent. S-a dezvoltat cu succes pictura, arhitectura, muzica, teatrul şi poezia. Descoperirile şi invenţiile civilizaţiei chineze au însemnat un pas imens în dezvoltarea întregii omeniri. Astfel, europenii şi americanii au preluat de la chinezi o serie de invenţii (tiparul, cerneala, sistemul ecuatorial folosit în astronomia modernă, orologiul mecanic, hârtia), tehnici (procedeele de foraj, creşterea viermilor de mătase), numeroşi arbori, plante şi flori (piersicul, portocalul, bujorul).

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

extremul orient huang-ho yangtze zhuziang fu-xi huang-ji dinastia yin
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

1340 viz    0 com
2467 viz    0 com
2047 viz    0 com
1082 viz    0 com
2215 viz    0 com
2320 viz    0 com

Mica publicitate

© 2017 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0982 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018625 (s)