News Flash:

Unde vor fi amplasate cele 36 de tabere de migranti convenite de UE cu Romania

1 Februarie 2018
218 Vizualizari | 0 Comentarii

Romania va beneficia, printr-o finantare europeana, de 36 de tabere de sinistrati. Taberele vor fi distribuite pe intreg teritoriul tarii, insa cele mai multe vor fi amplasate in zonele de frontiera cu aflux mare de migranti.

Zonele principale care sunt luate in calcul pentru amplasarea taberelor sunt frontiera cu Serbia din vestul tarii si estul teritoriului, care reprezinta porti de acces pentru migranti.

O parte importanta din aceste tabere vor fi distribuite in zona Banatului – Timis si Caras-Severin, considerate zone de pastrundere de migranti dinspre Serbia, respectiv zona Constanta, Tulcea, care reprezinta o alta posibila poarta de acces pentru acesti migranti.

Pana in 2020, Romania trebuie sa asigure capacitatea de a gestiona miscari necontrolate ale populatiei de ordinul miilor de persoane.

Taberele sunt destinate atat pentru acoperirea nevoilor pe plan national, in cazul producerii unor dezastre, cat si pentru gestionarea unor miscari masive de migranti din afara granitelor.

Taberele de sinistrati asigura cazarea persoanelor sinistrate si hranirea lor pe o perioada de ordinul saptamanilor, potrivit TVR, iar intr-o tabara vor fi minimum 200 de persoane.

Autoritatile spun ca nu exista, in prezent, informatii privind iminenta producerii unor astfel de evenimente, riscul fiind unul „moderat", dar ca nu se poate neglija un eventual aflux masiv de migranti.

Ce face, in schimb, Ungaria in problema migratiei

Ungaria va incepe procedurile de retragere din discutiile de la ONU pentru un Pact privind imigrantii, daca nu are loc o "schimbare pozitiva in directia pozitiei Ungariei", a declarat miercuri ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, intr-o conferinta de presa la Budapesta, transmite MTI.

Seful diplomatiei ungare a precizat ca guvernul i-a solicitat sa examineze o prima varianta a documentului ce urmeaza sa fie publicata la 5 februarie si sa inceapa procedurile de retragere din negocierile de la ONU, daca textul este la fel de "favorabil migratiei" ca declaratia din 2016 a Natiunilor Unite cu privire la refugiati si imigranti si ca recentele remarci pe aceasta tema ale secretarului general al ONU.

Se prevede ca Pactul privind imigrantii sa fie adoptat catre sfarsitul acestui an, iar negocierile interguvernamentale pe marginea sa nici nu au inceput inca, dar secretarul general al ONU "a anuntat deja rezultatul", a notat Szijjarto.

Secretarul general al Natiunilor Unite, Antonio Guterres, a atras atentia intr-un raport facut public acum doua saptamani ca statele membre trebuie sa se pregateasca pentru "gestionarea unor largi miscari de imigranti", adaugand ca "Pactul mondial privind imigrantii este o oportunitate nu doar pentru statele membre, dar si pentru sistemul ONU de a adopta o abordare mai ambitioasa pentru gestionarea migratiei". Negocieri formale pe acest subiect urmeaza sa inceapa in februarie. Guterres a facut de asemenea apel sa se dezvolte in toate statele lumii o perceptie 'pozitiva' privind migratia pentru a lupta, printre altele, impotriva xenofobiei si discriminarilor.

Ministrul ungar de externe a insistat in schimb miercuri ca exista realmente un plan al finantistului american George Soros cu privire la migratie, ca un "concept clar", si ca "pare sa existe o paralela" cu recenta declaratie a secretarului general al ONU. Potrivit lui Szijjarto, atat declaratia ONU cat si afirmatiile lui Guterres sunt in conflict cu pozitia si interesele Ungariei, deoarece sugereaza ca "migratia este buna si inevitabila", or in opinia guvernului ungar migratia nu reprezinta "o tendinta pozitiva", ci "prezinta riscuri grave de securitate si poate fi oprita", potrivit Agerpres.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

romania finantare europeana tabere sinistrati taberele
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1197 (s) | 23 queries | Mysql time :0.019811 (s)