News Flash:

Ungaria da o lectie Romaniei! Au dat lovitura

13 August 2018
760 Vizualizari | 0 Comentarii
Ungaria

In mod traditional, se vorbeste despre Ungaria se spune ca este o tara fara resurse, in contrast cu Romania, care este bogata in petrol si gaze. Insa, realitatea este ca Mol, compania nationala de petrol si gaze a Ungariei, scoate hidrocarburi la un nivel egal cu doua treimi din productia Petrom.

"Productia zilnica medie de hidrocarburi a fost relativ stabila in prima jumatate a anului comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, situandu-se la 110 mii de barili echivalent petrol pe zi (BEP). Volumele mai mici din Ungaria, Croatia si Rusia au fost compensate de o productie mai mare in Marea Britanie". Asta scrie in comunicatul de presa al grupului Mol, emis cu ocazia publicarii datelor financiare aferente primelor sase luni din 2018.
Asadar, compania ungara, originata intr-o tara care istoric nu are resurse, produce 110.000 de barili echivalent petrol (bep), pe zi.

Petrom este cel mai mare producator de titei si gaze din sud-estul Europei, si singura companie care extrage si petrol si gaze din Romania in cantitati semnicative. Potrivit datelor la sase luni, productia totala a Petrom a fost de 161.000 bep.

Asadar, Mol, companie care este perceputa drept una de rafinare si de vanzare a carburantilor prin statii, a ajuns sa aiba o productie de petrol care ajunge la echivalentul a 68% din productia Petrom, companie care, desi este integrata, are ca obiect principal de activitate explorarea si productia de hidrocarburi.

Este adevarat ca, spre deosebire de Petrom, Mol nu extrage decat o mica parte din subsolul tarii de origine. Compania s-a dezvoltat, treptat, la scara internationala si are operatiuni de productie in opt tari si de explorare in 13, inclusiv in Romania.

Spre deosebire de Mol, Petrom este prezenta, cu activitate upstream, doar in Romania si Kazahstan, dar acolo productia este infima-690.000 bep in sase luni.

Este adevarat ca productia din zacamintele operate de Mol este mica, dar compania, chiar cu aceste cantitati mici extrase, poate spune ca are un portofoliu semnificativ si pe zona de productie, dat fiind ca subsolul Ungariei este destul de sarac. Spre exemplu, productia zilnica de petrol,a fost in 2017, in medie, de 37.600 bep/zi, din care doar 12,8 au fost extrase din Ungaria, restul din Croatia, Pakistan, Irak sau Marea Britanie. La gaze naturale, productia medie zilnica a fost de 54.200 bep/zi, din care mai putin de jumatate, adica 26.300, au provenit din Ungaria.

Spre deosebire de Mol, Petrom s-a concentrat pe exploatarea resurselor din Romania, din ce in ce mai mici insa, si pe redezvoltarea zacamintelor, alaturi de lucrari de explorare tot in tara. Exceptia notabila este zacamantul de gaze din Marea Neagra (Neptun Deep) explorat inpreuna cu Exxon Mobil, dar si acesta este in zona continentala a Romaniei, iar in Kazahstan implicarea este destul de mica.

Petrom nu a avut pe partea de upstream o expansiune internationala si s-a bazat pe exploatarea resurselor din tara, acest lucru fiind insa posibil sa se schimbe in viitor, daca ar fi sa-i credem pe oficialii grupului austriac OMV, proprietarul companiei romanesti, care vor, mai nou, o politica de dezvoltare regionala pentru Petrom, inclusiv pe segmentul upstream.

Ambele companii sunt integrate, dar Mol s-a dezvoltat mult mai mult pe parte de rafinare, distributie si petrochimie, in timp ce Petrom a ales sa se restranga. Compania la care statul ungar este cel mai mare actionar, opereaza direct si prin intermediul companiilor pe care le controleaza, Slovnaft si INA, patru rafinarii in Europa (una in Ungaria, una in Slovacia si doua in Croatia), cu o capacitate de 21 de milioane de tone pe an, la care se adauga doua unitati petrochimice, in Ungaria si Slovacia. Direct si prin subsidiare, grupul Mol controleaza si o retea de benzinarii de aproape 2.000 de statii in zece tari din Europa, inclusiv Romania. In plus, Mol opereaza si sistemul national de transport al gazelor din Ungaria si bursa de gaze de la Budapesta.

Petrom mai functioneaza cu o singura rafinarie de 4,5 milioane de tone la Brazi, dupa ce a inchis rafinaria Arpechim cu petrochimia aferenta si combinatul chimic Doljchim, dar a devenit producator de energie electrica, cu centrala noua pe gaze in ciclu combinat de 860MW de la Brazi. Compania opereaza o retea de aproape 800 de statii, in patru tari, dar in doua dintre ele (Bulgaria si Serbia) a preluat administrarea statiilor detinute de OMV.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ungaria croatia rusia marea britanie
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1076 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018199 (s)