News Flash:

Wizz Air vrea sa cumpere Alitalia

25 Ianuarie 2018
303 Vizualizari | 0 Comentarii

Compania aeriana low-cost Wizz Air este interesata de achizitionarea Alitalia, dar numai pentru rutele pe distante scurte si medii, a afirmat directorul general Jozsef Varadi, intr-un interviu acordat publicatiei italiene La Repubblica, transmite Reuters.

Wizz Air, cel mai mare operator aerian din Europa Centrala si de Est (CEE), are sediul central in Budapesta si este listat la Bursa de la Londra.

Alitalia, companie care a inregistrat profit doar de cateva ori in cei 70 de ani de existenta, a fost plasata sub administrare speciala anul trecut, dupa ce salariatii au respins un plan de restructurare care viza reducerea efectivelor si salariilor.

'Suntem interesati de piata italiana, iar in ceea ce priveste Alitalia suntem interesati de zborurile pe distante scurte si medii, cu siguranta nu de zborurile intercontinentale', a declarat Varadi, adaugand ca in urmatoarele saptamani va vizita Italia.

Alte companii interesate de operatorul aerian italian sunt: Lufthansa, easyJet si fondul american de private equity Cerberus. Potrivit presei italiene, Lufthansa ar fi oferit 250 de milioane de euro pentru a prelua cea mai mare parte din flota si jumatate din angajatii companiei italiene.

Saptamana trecuta, ministrii italieni ai Industriei si Transporturilor, Carlo Calenda si Graziano Delrio, au anuntat ca Roma va avea nevoie de mai mult timp pentru a examina ofertele preliminare depuse pentru Alitalia inainte de a intra in faza negocierilor exclusive cu un cumparator potential.

Conform calendarului initial, Guvernul italian intentiona sa intre in faza negocierilor exclusive cu un cumparator potential pana la mijlocul lunii ianuarie 2018, in speranta ca un acord final sa fie convenit inaintea alegerilor legislative prevazute a avea loc in data de 4 martie 2018.

Carlo Calenda si Graziano Delrio s-au intalnit cu administratorii Alitalia si le-au cerut sa lucreze rapid pentru o vanzare rapida a Alitalia in momentul in care va fi facuta o oferta solida si credibila.

Alitalia are aproximativ 9.200 de angajati in regim full-time si alti 1.600 sunt plasati intr-o schema temporara sustinuta de stat. Orice reducere permanenta de personal ar fi un subiect sensibil inaintea alegerilor din luna martie.

Alitalia, odata un simbol al renasterii economice a Italiei dupa razboi, incearca, in prezent, sa concureze pe piata sa interna cu companiile aeriene low-cost si trenurile de mare viteza. Autoritatile de la Roma au respins varianta nationalizarii Alitalia insa soarta companiei este un subiect politic delicat si orice restructurari dure solicitate de un investitor strain risca sa provoace ample proteste.
 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

compania aeriana wizz achizitionarea alitalia distante scurte
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0906 (s) | 34 queries | Mysql time :0.025594 (s)