News Flash:

Zboruri suplimentare spre Londra, Roma, Milano si Bucuresti, de pe Aeroportul ''Stefan cel Mare'' din Suceava

7 Martie 2018
168 Vizualizari | 0 Comentarii

Zboruri suplimentare de pe Aeroportul "Stefan cel Mare" din Suceava vor fi introduse catre destinatiile Londra, Roma, Milano si Bucuresti, a anuntat intr-o conferinta de presa, marti, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur.

El a precizat ca, odata cu intrarea in vigoare a orarului de vara, incepand din 25 martie, frecventa curselor aeriene de la Suceava spre Londra va fi crescuta de catre compania privata care le opereaza de la cinci la sapte zboruri pe saptamana.

"Spre Londra vor fi zboruri in fiecare zi a saptamanii. Spre Roma va creste frecventa curselor de la doua la trei pe saptamana, iar spre Milano de la trei la patru pe saptamana, si la cinci zboruri incepand din 21 iunie 2018. Toate acestea sunt valabile incepand de pe 25 martie 2018", a spus presedintele CJ Suceava.

Totodata, el a aratat ca si compania Tarom va suplimenta zborurile interne din Suceava spre Bucuresti, si retur, de la sapte la 11 frecvente saptamanale.

Zborurile suplimentare spre Bucuresti vor fi marti, joi, vineri si duminica.

"Cele patru curse noi sosesc la Suceava la ora 18,30, decoleaza spre Bucuresti la 19,10 si ajung pe Aeroportul Otopeni la 20,15. Doar zborul de vineri va fi atipic, cu decolare de pe Otopeni spre Suceava la ora 12,30. Vreau sa multumesc Tarom pentru suplimentarea curselor de la Suceava la Bucuresti. In urma cu doua saptamani, am avut o discutie cu directorul general al Tarom si ma bucur ca au decis sa creasca frecventa zborurilor catre Bucuresti. Si speram sa aducem si alte vesti bune pentru aeroport", a spus Flutur.

Pe de alta parte, Flutur a spus ca, odata cu introducerea orarului de vara, operatorul privat va renunta la operarea zborului Suceava spre Venetia - Treviso, iar Tarom la cel de la Suceava spre Torino. 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

zboruri suplimentare aeroportul suceava destinatiile londra roma
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1130 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013994 (s)