News Flash:

Zona Polovragi - Cheile Oltetului: escapada de weekend

17 Ianuarie 2012
2447 Vizualizari | 0 Comentarii
Zona Polovragi poate fi la indemana, chiar si pentru o escapada de weekend, insa un weekend plin, fiind un loc cu foarte multe de oferit, pentru toate genurile de asteptari turistice.

De aceea, nu conteaza dispozitia cu care pleci la drum, fiindca poti decide la fata locului ceea ce vrei sa faci, in functie de aceasta. Promenada in scop recreativ, batand cu piciorul o zona deosebit de pitoreasca, reculegere spirituala, satisfacerea interesului arheologic sau speologic, aventura cu adrenalina, identificarea cu valorile etnografice, oricare dintre acestea pot constitui o optiune.

Spectaculosul regiunii este dat, in primul rand, de Cheile Oltetului, declarate arie protejata. Acestea reprezinta limita dintre Muntii Capatanii si Muntii Parang, munti despartiti de raul Oltet, autorul cheilor, de altfel. Distanta dintre cei doi masivi este pe alocuri de numai 3-4 metri, la baza, facand sa sporeasca impozanta impresionanta a locului. Cheile, in lungime de 2,2 km, sunt insotite de un drum forestier, de 18 km, care ajunge pe Valea Latoritei, spre Lacul Petrimanu.

Distractiile cu senzatii tari, din zona cheilor, presupun escalada, tiroliana, canyoning cu un circuit incitant de 3km, bodyrafting etc.

La 200 de metri de la intrarea in chei, se gaseste Pestera Polovragi. Este o pestera invaluita in mister, fiind legata de numele lui Zamolxis si de comorile ascunse ale dacilor, precum si de fenomene inexplicabile, uneori tragice. Electrificata, usor de parcurs, prezentata de ghid, a devenit accesibila si a fost introdusa in circuitul turistic, partial.

Manastirea Polovragi e un alt punct de atractie turistica. Pe langa incarcatura spirituala, manastirea detine valoarea unui monument istoric, ctitorit la 1505, cu o bogata colectie de obiecte bisericesti, icoane si carti vechi.

Oferta continua, pentru cei surmenati si suferinzi de oboseala cronica, doritori de relaxare, cu o cura incarcata de efectele benefice ale silvoterapiei, in padurea de castani comestibili, reprezentata de exemplare ce poarta in spate veacuri.

Participarea la sarbatorile traditionale, serbarile campenesti si targurile locale, este, de asemenea, oportuna pentru distractie si destindere, dar si pentru contaminarea cu atmosfera idilica. De retinut manifestarea folclorica anuala, "Nedeea de la Polovragi" (18-20 iunie).

Curiosii intr-ale arheologiei se pot delecta cu vestigiile istorice presupuse de Fortificatia geto-dacica, aflata deasupra versantului in care se afla pestera, in punctul "Crucea lui Ursache".

Puteti ajunge sa vizitati generoasa regiune urmand drumul DN 67 (E81), Ramnicu Valcea-Horezu-Polovragi, spre Targu Jiu, localitatea aflandu-se in judetul Gorj, la o distanta de 50 km de Targu-Jiu si 60 km de Ramnicu Valcea.

Sursa: skytrip.ro

cheile oltetului lacul petrimanu pestera polovragi judetul gorj
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Turism.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1054 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017935 (s)

loading...